Despre fluxuri de numerar, management, pensii administrate în regim propriu și momente de evaluare
Introducere
Atunci când activele unei companii fac parte dintr-o comunitate de bunuri matrimonială, divorțul se mută inevitabil în domeniul dreptului afacerilor. În timp ce în relațiile de proprietate obișnuite partajul este în primul rând un exercițiu aritmetic, în cazul companiilor acesta atinge guvernanța, structura de finanțare și continuitatea fiscală.
Întrebarea esențială nu este doar cum trebuie făcut partajul, ci în ce condiții poate avea loc acesta fără a submina în mod esențial continuitatea întreprinderii. Acest lucru necesită o evaluare coerentă a fluxurilor de numerar, a competențelor de management, a obligațiilor de pensie, a metodologiei de evaluare și a latențelor fiscale. O abordare izolată a unuia dintre acești factori duce aproape întotdeauna la perturbări în restul sistemului.
Capacitatea de plată și fluxurile de numerar: distincția dintre rezultat și lichiditate
În discuțiile privind pensia de întreținere și împărțirea bunurilor, se caută încă frecvent legătura cu rezultatul contabil. Acest punct de plecare ignoră distincția dintre profit și lichiditate.
Fluxul de numerar operațional reprezintă punctul de referință relevant pentru evaluarea capacității reale de plată. Investițiile, modificările fondului de rulment și obligațiile de finanțare pot duce la situația în care o întreprindere profitabilă generează totuși fluxuri de numerar libere limitate. Fluxul de numerar liber – suma care rămâne după investițiile de menținere și cheltuielile/încărcările financiare necesare – determină spațiul real pentru retrageri private și pentru obligațiile de compensare a repartizării.
Un acord de evaluare sau de pensie alimentară care nu ține cont de această realitate a lichidității creează o tensiune între pretențiile de drept patrimonial și continuitatea dreptului afacerilor.
Pensia administrată în regim propriu și riscurile de sancțiuni fiscale
În cazul administratorilor/ directorilor – acționari majoritari – pensia (istorică) în regim de gestiune proprie necesită o atenție deosebită. Subcapitalizarea economică într-un mediu cu dobânzi scăzute nu este o excepție. Dacă, în cadrul divorțului, drepturile aferente pensiei sunt cedate în mod material, aceasta poate fi calificată drept o operațiune interzisă, în sens fiscal.
Sancțiunea este considerabilă: impunerea fiscală asupra valorii de circulație, majorată cu dobânzi de ajustare. Presiunea combinată poate ajunge la aproximativ 72%. Dorința de drept civil de a finaliza lichidarea poate intra astfel în conflict cu consecințele fiscale imperative.
În plus, completarea/suplimentarea contribuțiilor în beneficiul fostului partener în situația unui deficit structural poate genera tensiuni în raport cu criteriul rezonabilității și echității (redelijkheid en billijkheid). Politica de dividende și relațiile de cont curent trebuie evaluate critic în acest context, întrucât acestea influențează gradul de acoperire și, prin urmare, profilul de risc fiscal.
Competența autorității administrative și regimul de gestionare în contextul dizolvării
Întrebarea privind cine este competent să efectueze acte de administrare asupra patrimoniului societății nu este pur teoretică. Actele care depășesc exercitarea normală a activității societății – precum constituirea de garanții sau restructurările – pot fi supuse unei cerințe de autorizare.
După dizolvarea comunității, ia naștere o fază intermediară în care partajarea nu a avut încă loc, dar întreprinderea trebuie să continue să funcționeze. În acea perioadă, trebuie găsit un echilibru între posibilitatea de administrare/control și protejarea poziției patrimoniale a soțului care nu este întreprinzător. Transparența și reținerea nu sunt aici recomandări prudențiale, ci condiții pentru o luare a deciziilor valabilă din punct de vedere juridic.
Un cetățean străin care dorește să solicite cetățenia olandeză prin naturalizare trebuie să plătească o taxă unică obligatorie de 901 euro, necesară pentru emiterea documentului de identitate (pașaport). Dacă cererea de cetățenie este depusă de soți sau parteneri, costul este de 1150 euro.
Datoriile nu sunt partajate ca elemente de activ, dar raportul de obligație între foștii soți rămâne, în principiu, neschimbat. Răspunderea solidară poate continua după dizolvare, cu mențiunea că executarea silită este limitată la ceea ce a fost obținut în urma partajului.
Din perspectiva dreptului afacerilor, atribuirea în timp util a activelor întreprinderii către antreprenor este adesea indicată. O stare de indiviziune prelungită introduce incertitudine în rândul creditorilor și poate slăbi poziția de finanțare a întreprinderii.
Evaluarea: metodă, data de referință și finanțabilitate
Valoarea unei întreprinderi depinde de context. În situațiile de divorț, continuitatea este de obicei centrală, ceea ce implică faptul că valorile de lichidare sunt mai puțin relevante decât evaluările de tip „going concern” (continuitatea activității).
Metodele uzuale sunt abordarea activelor și pasivelor, multiplii profitului și metoda fluxurilor de numerar actualizate (DCF). În special, metoda DCF se aliniază principiului continuității, însă este sensibilă la ipotezele privind fluxurile de numerar viitoare și la rata costului capitalului utilizată (WACC). Alegerea metodei și a parametrilor trebuie să fie justificată în mod explicit și verificabil.
Data de referință constituie un punct de discuție separat. Alinierea la momentul partajului efectiv este firească, cu excepția cazului în care rezonabilitatea și echitatea impun o altă dată. Factorul decisiv este însă ca valoarea aleasă să fie finanțabilă. O evaluare corectă din punct de vedere teoretic, fără posibilități reale de finanțare, este posibilă din punct de vedere juridic, dar instabilă din punct de vedere economic.
Creanțe fiscale latente
Obligațiile fiscale latente influențează în mod semnificativ poziția activului net. Întrebarea dacă acestea sunt luate în considerare la valoarea nominală sau la valoarea actualizată poate modifica substanțial rezultatul repartizării.
Hotărâtoare este consistența: latențele fiscale trebuie evaluate în conformitate cu baza de evaluare aleasă pentru activul subiacent. În plus, este important dacă și în ce termen este plauzibilă realizarea. O prelucrare nemotivată sau inconsistentă a latențelor fiscale face ca rezultatul să fie vulnerabil în instanță.
Erori frecvente
În practică, apar câteva concepții greșite structurale. În primul rând, echivalarea profitului cu lichiditatea disponibilă. Acest lucru duce la obligații care nu corespund fluxului de numerar real.
În plus, cerința de autorizare pentru actele de administrare neobișnuite este subestimată, existând riscul de anulare și probleme de răspundere internă.
De asemenea, subacoperirea economică a pensiilor administrate în regim propriu (pensioen in eigen beheer) nu este reflectată corect din punct de vedere fiscal, ceea ce duce la ignorarea riscurilor de sancțiuni.
De asemenea, creanțele fiscale latente nu sunt întotdeauna incluse în evaluare în mod consecvent și nici nu sunt explicate în mod transparent.
În cele din urmă, un rezultat al evaluării este prezentat frecvent fără a fi verificat în raport cu realitatea finanțării, ceea ce subminează posibilitatea de executare a împărțelii.
Concluzie
Divorțul unui antreprenor nu poate fi redus la o simplă chestiune de partaj civil. Acesta atinge structura și continuitatea întreprinderii în sine. Fluxurile de numerar, guvernanța, riscurile fiscale și evaluarea formează un sistem integrat; intervențiile asupra unei componente le influențează pe celelalte.
O soluționare sustenabilă din punct de vedere juridic și fezabilă din punct de vedere economic necesită, prin urmare, o abordare coerentă, în care evaluarea, prelucrarea fiscală și finanțabilitatea să fie aliniate. Numai astfel se poate evita ca soluționarea patrimonială să afecteze disproporționat continuitatea unei întreprinderi, în esență sănătoase.
